 |
| schema textului narativ |
STRUCTURA TEXTULUI NARATIV
Structura textului narativ
1. Instantele comunicarii literare sunt: autorul, naratorul, personajul, cititorul/naratarul.
a) autorul este persoana reala care creeaza o opera artistica, stiintifica sau publicistica si se detaseaza de narator sau de eul liric. in literatura culta, autorul are o identitate anume si se mai numeste scriitor (prozator, poet, dramaturg), pe cand in literatura populara autorul este anonim. In textul narativ, autorul este cel care a creat unirsul epic, iar naratorul este cel care comunica enimentele postite cititorului fictiv (naratarUlui).
b) naratorul este o instanta intermediara intre autor si cel ce relateaza intamplarile in opera, folosind rbele "dicendi" (a zice) si "sentiendi" (a simti). Autorul este cel care a creat unirsul epic, iar naratorul este cel care comunica enimentele postite cititorului fictiv (naratarulut). Autorul corespunde unei entitati reale (scriitorul caruia ii apartine opera), in timp ce naratorul este autorul textual, entitatea fictiva care relateaza textul.
* Punctul de dere al naratorului in relatie cu autorul si cu discursul epic al operei defineste mai multe tipuri de narator.
Naratorul se defineste prin cateva trasaturi specifice unui text epic:
- sileste o relatie de comunicare cu lumea creata de aUtor;
- este mediator intre autor si naratiunea literara;
- este o prezenta independenta, care posteste intamplarile unui cititor fictiv si se deosebeste de autor prin faptul ca acesta este cel care a creat unirsul epic al operei; ,
c) personajul este principalul element al unei opere epice sau dramatice (niciodata lirice), care determina actiunea, se aflain centrul enimentelor si intamplarilor ori poate fi o puternica personalitate umana in jurul careia se construieste esenta ideatica a creatiei literare. Personajele pot fi nu numai fiinte umane, ci si animale, pasari, te, fapturi inchipuite sau chiar obiecte si pot fi clasificate dupa variate criterii: contributia la actiune, curente literare, valoarea etica, apartenenta sociala, structura spirituala, criteriul estetic etc.
Personajul literar este conturat, de regula, din doua perspecti: una sociala (exterioara) si cealalta psihologica (interioara), aceste coordonate determinand si conflictele in care sunt implicate personajele: conflictul exterior si conflictul interior.
d) cititorul este destinatarul/receptorul unui text literar, stiintific, publicistic; el este sinonim cu "lector" (vb. "a lectura").
Relatia lectorului cu textul narativ defineste mai multe categorii:
- lectorul inocent - se deprinde cu textul prin lecturarea acestuia, adica realizeaza un prim nil de lectura;
- lectorul eficient - citeste textul si selecteaza- anumite pasaje, idei, semnificatii, in functie de obiectile precise .pe care le urmareste;
- lectorul competent - este cititorul cu experienta, care poate interpreta, explica si aprecia un text, in derea emiterii de opinii autorizate.
Cititorul poate fi:
*cititorul concret - care numeste persoana reala, cu o anumita identitate, pregatire intelectuala, care traieste intr-o epoca istorica determinata, contemporan sau nu cu autorul;
*cititorul abstract este receptorul posibil, inzestrat cu abilitati de lector, care ar putea sesiza in mod optim valentele operei literare;
*naratarul este cititorul fictiv al unei opere literare, cititorul imaginar care exista numai in aparenta, conntional si caruia i se adreseaza naratorul pe parcursul discursului sau narativ.
2.Perspectiva narativa si relatia sa cu personajele si cu intamplarile respecti.In relatia dintre narator si personaj, exegetii definesc trei tipuri de viziune narativa:
*cea numita "din spate", in care naratorul cunoaste mai mult decat personajul, naratiunea este la persoana alIJ-a, naratorul este omniscient si omniprezent, adica stie tot ceea ce fac, gandesc sau intentioneaza sa intreprinda personajele, se afla mereu la fata locului si comunica aceste fapte cititorului fictiv; el se identifica, uneori, cu autorul in cazul romanului realist;
*cea numita "impreuna cu", in care naratorul stie tot atat cat si personajul, naratiunea este la persoana I, iar personajul' narator posteste o intamplare in care este implicat direct, participand ca erou literar in succesiunea faptelor;
*cea numita "din afara", in care naratorul stie mult mai putin decat personajul, iar naratorul-martor relateaza o intamplare la care a asistat, postind numai ce a vazut, a auzit sau a sesizat, fara sa poata patrunde pana in gandurile sau sufletul personajelor implicate in actiune.
3. Constructia subiectului si a discursului narativ (afabulatiai intr-o multitudine de componente care constituie esenta tematica a operei respecti: actiunea (secnte narati, episoade, conflict, relatii temporale si spatiale, uri narati (inlantuire/alternanta), momentele
subiectului etc.
***
Referirile lui G.Genette, in studiul "uri", Ed.Unirs, 1978 si conceptele din lucrarea "Dictionar de stiinte ale limbii", de Angela Bidu-Vranceanu, Cristina Calarasu, Liliana Ionescu-Ruxandoiu, Mihaela Mancas, Gabriela Pana Dindelegan, Ed. Nemira, 2001, definesc principalele caracteristici si componente ale structurii prozei literare.
♦I. Diegeza este conceptul prin care se intelege inlantuirea de fapte si intamplari relatate intr-o opera epica, termenul pronind din lb.germana, "diegese", si inseamna "postire, naratiune, expunere" (cf. "Dictionar" -ed. Litera international).
Diegeza se defineste prin cativa termeni specifici:
- istorie - totalitatea enimentelor postite, actiunea operei epice;
- postire - discursul, oral sau scris, care infatiseaza aceste enimente;
- naratie - actul real ori fictiv care produce acest discurs, actiuneaInsasi de a posti;
*Diegetic, a denumeste acel element al structurii narati care se refera la enimentele reale ori ficti ale operei epice.
A. in postirea "in rama" sau "naratiunea in naratiune", G.Genette desprinde doua tipuri/ niluri narati:
a) naratiune extradiegetica - realizata la primul nil, care constituie rama exterioara, naratiunea ampla in interiorul careia sunt incluse toate postirile volumului;
b) naratiune intradiegetica - suita enimentelor narate in postirea inclusa, situata la un al doilea nil;
De exemplu, in "Hanu-Ancutei" de M.Sadoanu, naratiunea la primul nil, adica partea introductiva a volumului (apartinand autorului-narator) se afla la nil extradiegetic, iar, fiecare dintre cele noua postiri incluse (avand naratori diferiti) se situeaza la nil intradiegetic.
B. in operele de tip memorialistic, autobiografiile ficti si confesiunile romanesti (proprii romanului) se manifesta naratiunea autodiegetica, in care vocea narativa este eroul propriei postiri si nareaza la persoana I sirul enimentelor. Acest tip de naratiune este realizata adesea prin alternarea relatarii autobiografice la persoana I cu postirea obiectiva la persoana a IJI-a.
De exemplu, alternantele de persoana in romanul lui Camil Petrescu "Patul lui Procust": persoana I apare in scrisorile incluse (cu autori diferiti) in jurnalul lui Fred Vasilescu si in notele desubsol ale autorului. Dar aceleasi personaje, uneori in legatura cu aceleasi enimente relatate, sunt desemnate sub forma persoanei a IlI-a in postirile celorlalti eroi despre ele. Rezulta o structura narativa foarte complicata,. in partea autodiegetica, care ambiguizeaza perspectiva asupra Istoriei, ca suita a enimentelor relatate.
*cea numita "din spate", in care naratorul cunoaste mai mult decat personajul, naratiunea este la persoana alIJ-a, naratorul este omniscient si omniprezent, adica stie tot ceea ce fac, gandesc sau intentioneaza sa intreprinda personajele, se afla mereu la fata locului si comunica aceste fapte cititorului fictiv; el se identifica, uneori, cu autorul in cazul romanului realist;
*cea numita "impreuna cu", in care naratorul stie tot atat cat si personajul, naratiunea este la persoana I, iar personajul' narator posteste o intamplare in care este implicat direct, participand ca erou literar in succesiunea faptelor;
*cea numita "din afara", in care naratorul stie mult mai putin decat personajul, iar naratorul-martor relateaza o intamplare la care a asistat, postind numai ce a vazut, a auzit sau a sesizat, fara sa poata patrunde pana in gandurile sau sufletul personajelor implicate in actiune.
3. Constructia subiectului si a discursului narativ (afabulatiai intr-o multitudine de componente care constituie esenta tematica a operei respecti: actiunea (secnte narati, episoade, conflict, relatii temporale si spatiale, uri narati (inlantuire/alternanta), momentele
subiectului etc.
***
Referirile lui G.Genette, in studiul "uri", Ed.Unirs, 1978 si conceptele din lucrarea "Dictionar de stiinte ale limbii", de Angela Bidu-Vranceanu, Cristina Calarasu, Liliana Ionescu-Ruxandoiu, Mihaela Mancas, Gabriela Pana Dindelegan, Ed. Nemira, 2001, definesc principalele caracteristici si componente ale structurii prozei literare.
♦I. Diegeza este conceptul prin care se intelege inlantuirea de fapte si intamplari relatate intr-o opera epica, termenul pronind din lb.germana, "diegese", si inseamna "postire, naratiune, expunere" (cf. "Dictionar" -ed. Litera international).
Diegeza se defineste prin cativa termeni specifici:
- istorie - totalitatea enimentelor postite, actiunea operei epice;
- postire - discursul, oral sau scris, care infatiseaza aceste enimente;
- naratie - actul real ori fictiv care produce acest discurs, actiuneaInsasi de a posti;
*Diegetic, a denumeste acel element al structurii narati care se refera la enimentele reale ori ficti ale operei epice.
A. in postirea "in rama" sau "naratiunea in naratiune", G.Genette desprinde doua tipuri/ niluri narati:
a) naratiune extradiegetica - realizata la primul nil, care constituie rama exterioara, naratiunea ampla in interiorul careia sunt incluse toate postirile volumului;
b) naratiune intradiegetica - suita enimentelor narate in postirea inclusa, situata la un al doilea nil;
De exemplu, in "Hanu-Ancutei" de M.Sadoanu, naratiunea la primul nil, adica partea introductiva a volumului (apartinand autorului-narator) se afla la nil extradiegetic, iar, fiecare dintre cele noua postiri incluse (avand naratori diferiti) se situeaza la nil intradiegetic.
B. in operele de tip memorialistic, autobiografiile ficti si confesiunile romanesti (proprii romanului) se manifesta naratiunea autodiegetica, in care vocea narativa este eroul propriei postiri si nareaza la persoana I sirul enimentelor. Acest tip de naratiune este realizata adesea prin alternarea relatarii autobiografice la persoana I cu postirea obiectiva la persoana a IJI-a.
De exemplu, alternantele de persoana in romanul lui Camil Petrescu "Patul lui Procust": persoana I apare in scrisorile incluse (cu autori diferiti) in jurnalul lui Fred Vasilescu si in notele desubsol ale autorului. Dar aceleasi personaje, uneori in legatura cu aceleasi enimente relatate, sunt desemnate sub forma persoanei a IlI-a in postirile celorlalti eroi despre ele. Rezulta o structura narativa foarte complicata,. in partea autodiegetica, care ambiguizeaza perspectiva asupra Istoriei, ca suita a enimentelor relatate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu